8. Fraților, nu vrem să nu știți despre necazurile pe care le-am avut în Asia, pentru că am avut greutăți dincolo de puterea noastră, așa încât pierduserăm și nădejdea de a mai trăi.
9. Ne-am simțit ca și cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne bazăm pe noi înșine, ci pe Dumnezeu, Care învie morții;
10. El ne-a scăpat dintr-un mare pericol de moarte și va continua să ne scape. În El nădăjduim că încă ne va mai scăpa.
11. Uniți-vă să ne ajutați prin rugăciunile voastre și mulți vor mulțumi pentru noi datorită darului dat nouă ca răspuns la rugăciunile multora.
12. Lauda noastră este mărturia conștiinței noastre, potrivit căreia noi ne-am comportat în lume, și chiar mai mult față de voi, în curăția și sinceritatea care vin de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu.