1 Timotei 6:3-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Dacă cineva învață pe alții o altă doctrină și nu este de acord cu cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos și cu învățătura care duce la evlavie,

4. este plin de mândrie și nu înțelege nimic, ci are boala controverselor și a certurilor de cuvinte, din care apar invidia, cearta, blasfemiile, bănuielile rele

5. și ciorovăielile permanente dintre oamenii cu mintea pervertită, lipsiți de adevăr și care cred că evlavia este un mijloc de îmbogățire.

6. Evlavia este, într-adevăr, un mare câștig, dacă este însoțită de mulțumire.

7. Căci noi n-am adus nimic în lume, astfel că nu putem lua nimic din ea.

8. Dacă avem mâncare și îmbrăcăminte, acestea ne vor fi de ajuns.

1 Timotei 6