1 Samuel 9:12-23 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Ele le-au răspuns: – Este aici! Este chiar în fața voastră. Grăbiți-vă dar! A sosit în cetate chiar astăzi, deoarece poporul aduce o jertfă pe înălțime.

13. Imediat după ce veți intra în cetate îl veți găsi, chiar înainte de a urca pe înălțime să mănânce. Poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa, și doar după aceea cei poftiți mănâncă. Mergeți chiar acum și-l veți găsi.

14. Ei au urcat în cetate. Cum au intrat în cetate, iată că Samuel venea înspre ei mergând către locul înalt.

15. Domnul Se descoperise lui Samuel cu o zi înainte ca Saul să vină și-i spusese:

16. „Mâine, cam pe timpul acesta, am să trimit la tine un bărbat din teritoriul lui Beniamin. Să-l ungi drept conducător peste poporul Meu, Israel. El îl va elibera pe poporul Meu de sub puterea filistenilor. Și aceasta fiindcă am privit spre poporul Meu, căci strigătul lui a ajuns până la Mine.“

17. Când Samuel l-a văzut pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată bărbatul despre care ți-am vorbit! El va domni peste poporul Meu!“

18. Saul s-a apropiat de Samuel în dreptul porții și i-a zis: – Spune-mi, te rog, unde se află casa văzătorului?

19. Samuel i-a răspuns: – Eu sunt văzătorul. Urcă înaintea mea pe înălțime, căci astăzi vei mânca împreună cu mine. Dimineață te voi lăsa să pleci și-ți voi spune tot ceea ce se află în inima ta.

20. În ceea ce privește măgărițele pe care le-ai pierdut cu trei zile în urmă, nu te îngrijora pentru ele căci au fost găsite. Însă către cine este îndreptată toată dorința lui Israel dacă nu către tine și către întreaga ta familie?

21. Dar Saul i-a răspuns: – Nu sunt eu oare un beniamit, din cea mai mică seminție din Israel? Și clanul meu nu este cel mai neînsemnat dintre toate clanurile seminției lui Beniamin? De ce îmi vorbești în felul acesta?

22. Atunci Samuel l-a luat pe Saul și pe slujitorul său, i-a dus în sală și i-a așezat în fruntea celor poftiți, vreo treizeci la număr.

23. Samuel i-a zis bucătarului: – Adu bucata de carne pe care ți-am dat-o și despre care ți-am spus s-o pui deoparte!

1 Samuel 9