17. Saul a recunoscut vocea lui David și a zis: – Tu ești fiul meu David? David a răspuns: – Da, rege, stăpânul meu, eu sunt.
18. Apoi a continuat: De ce îl urmărește stăpânul meu pe slujitorul său? Ce am făcut rău, de ce rău mă fac vinovat?
19. Acum, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele slujitorului său: dacă Domnul este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească o jertfă; însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea Domnului, căci ei mă izgonesc astăzi pentru a nu mai avea parte în moștenirea Domnului, zicând: „Du-te, slujește altor dumnezei!“
20. Acum, să nu-mi cadă sângele la pământ departe de fața Domnului , căci regele a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.
21. – Am păcătuit! a zis Saul. Întoarce-te, fiul meu David, pentru că nu-ți voi mai face rău; înțeleg că ai pus preț pe viața mea în ziua aceasta. M-am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.