15. Pe lângă aceasta, înainte de a arde grăsimea, slujitorul preotului venea și îi spunea omului care jertfea: „Dă pentru preot carne de fript, căci el nu va lua de la tine carne fiartă, ci doar crudă!“
16. Dacă omul îi răspundea: „Să ardem mai întâi grăsimea, iar după aceea vei lua atât cât dorești“, slujitorul îi spunea: „Chiar acum trebuie să dai! Dacă nu, voi lua cu forța!“
17. Păcatul acestor tineri era foarte mare în ochii Domnului , pentru că disprețuiau darurile Domnului.
18. Samuel însă slujea înaintea Domnului; și copilul acesta era încins cu un efod de in.
19. Mama sa îi făcea în fiecare an câte o mantie mică pe care i-o aducea atunci când se suia împreună cu soțul ei pentru a aduce jertfa anuală.
20. Eli binecuvânta pe Elkana și pe soția acestuia, spunând: „Să-ți dea Domnul copii din femeia aceasta, în schimbul celui pe care ea l-a oferit Domnului.“ Apoi ei plecau acasă.
21. Domnul a binecuvântat-o pe Ana, iar aceasta a rămas însărcinată și a născut trei fii și două fiice. Cât despre tânărul Samuel, el creștea în prezența Domnului.
22. Eli era foarte bătrân și când a auzit tot ce făceau fiii lui cu întregul Israel și cum se culcau cu femeile care slujeau la intrarea Cortului Întâlnirii,
23. le-a spus: „Pentru ce faceți asemenea lucruri? Am auzit despre faptele voastre rele de la întregul popor.
24. Nu, fiii mei! Nu este bine ceea ce aud spunându-se despre voi în poporul Domnului.
25. Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, poate Dumnezeu îi va lua apărarea. Dar dacă un om păcătuiește împotriva Domnului , cine va interveni pentru el?“ Dar ei nu au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul dorea să-i omoare.
26. Tânărul Samuel însă creștea în statură și era tot mai plăcut Domnului și oamenilor.