1 Samuel 18:8-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Lui Saul nu i-au plăcut aceste cuvinte și s-a înfuriat foarte tare, spunând: „I-au dat lui David zecile de mii, iar mie doar miile. Acum nu-i mai lipsește decât regatul.“

9. Începând din acea zi, Saul a început să-l privească cu ochi răi pe David.

10. În ziua următoare, duhul cel rău trimis de Dumnezeu a venit cu putere peste Saul, care profețea înăuntrul casei sale. David cânta la liră așa cum făcea în fiecare zi, iar Saul avea în mână o suliță.

11. Saul a aruncat sulița, gândindu-se: „Îl voi țintui pe David de zid.“ Însă David s-a ferit de el de două ori.

12. Lui Saul i-a fost teamă de David pentru că Domnul era cu acesta, iar pe el îl părăsise.

13. De aceea l-a îndepărtat de lângă el și l-a pus căpetenie peste o mie de oameni. David conducea trupele în războaie

14. și în tot ceea ce făcea avea izbândă pentru că Domnul era cu el.

15. Saul, văzând că David izbândea întotdeauna, se temea de el,

16. însă întreg Israelul și Iuda îl iubeau pe David pentru că acesta îi conducea în războaie.

17. Atunci Saul i-a zis lui David: – Îți voi da de soție pe Merab, fiica mea cea mare, cu condiția să mă slujești cu vitejie și să porți războaiele Domnului. Saul însă se gândea: „Să nu piară lovit de mâna mea, ci de mâna filistenilor.“

18. David i-a răspuns: – Cine sunt eu și cine este familia mea sau neamul meu în Israel pentru a fi ginerele regelui?

19. Însă atunci când a sosit timpul ca Merab, fiica lui Saul, să-i fie dată lui David de soție, ea a fost dată lui Adriel din Mehola.

20. Mihal, o altă fiică a lui Saul, îl iubea pe David. I s-a spus lui Saul acest lucru, fapt care i-a plăcut.

21. Atunci Saul și-a zis: „I-o voi da ca să-i fie o cursă și astfel mâna filistenilor va fi împotriva lui.“ I-a spus lui David pentru a doua oară: – Astăzi vei fi ginerele meu!

22. Apoi le-a zis slujitorilor săi: – Vorbiți-i lui David în taină și spuneți-i: „Regelui îi place de tine și toți slujitorii săi te iubesc. Acceptă, așadar, să fii ginerele regelui.“

23. Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, iar acesta a răspuns: – Credeți că este un lucru neînsemnat să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate.

24. Când slujitorii i-au spus lui Saul ce răspunsese David,

1 Samuel 18