6. Ionatan i-a zis tânărului care-i ducea armele: – Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu-L împiedică pe Domnul să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini.
7. – Fă tot ceea ce ai în gând, i-a răspuns cel ce-i ducea armele. Iată că sunt cu tine în ceea ce ai de gând să faci.
8. – Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor, a spus Ionatan.
9. Dacă ne vor zice să așteptăm să se apropie ei de noi, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca spre ei.