1. Într-una din zile, Ionatan, fiul lui Saul, i-a zis tânărului care-i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i-a spus nimic.
2. În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați.
3. Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul Domnului de la Șilo. Nimeni nu știa însă că Ionatan plecase.
4. De fiecare parte a trecătorii prin care voia Ionatan să treacă ca să ajungă la garnizoana filistenilor se afla câte un colț de stâncă. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh.
5. Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva.
6. Ionatan i-a zis tânărului care-i ducea armele: – Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu-L împiedică pe Domnul să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini.
7. – Fă tot ceea ce ai în gând, i-a răspuns cel ce-i ducea armele. Iată că sunt cu tine în ceea ce ai de gând să faci.