6. Duhul Domnului va veni peste tine cu putere, vei profeți împreună cu ei și vei fi preschimbat într-un alt om.
7. Când aceste semne ți se vor împlini, fă ceea ce mâinile tale vor găsi potrivit să facă, pentru că Domnul este cu tine.
8. Coboară-te înaintea mea la Ghilgal. După aceea voi veni și eu la tine ca să aduc arderi de tot și jertfe de pace. Vei aștepta șapte zile până voi veni la tine ca să-ți fac cunoscut ce vei avea de făcut.
9. De îndată ce Saul s-a întors cu spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă și toate semnele acestea s-au împlinit în acea zi.
10. Când au ajuns la Ghiva, Saul s-a întâlnit cu un grup de profeți. Duhul lui Dumnezeu a venit cu putere peste el și el a început să profețească în mijlocul lor.
11. Când toți cei care-l cunoșteau dinainte au văzut că profețea împreună cu ei, au zis unul către celălalt: „Ce i s-a întâmplat fiului lui Chiș? Este cumva și Saul printre profeți?“
12. Iar un localnic a zis: „Și cine este tatăl lor?” Astfel s-a ajuns la zicala următoare: „Este cumva și Saul printre profeți?“
13. Când a terminat de profețit, Saul a venit pe înălțime.
14. Atunci unchiul său l-a întrebat pe el și pe slujitorul său: – Pe unde ați umblat? Saul i-a răspuns: – În căutarea măgărițelor. Însă când am văzut că nu sunt de găsit ne-am dus la Samuel.
15. – Spune-mi, ce v-a zis Samuel? l-a întrebat unchiul lui.
16. – Ne-a zis că măgărițele au fost găsite, i-a răspuns Saul. Însă nu i-a spus nimic din ce i-a vorbit Samuel cu privire la domnie.
17. Samuel a convocat poporul înaintea Domnului la Mițpa
18. și le-a spus: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu l-am scos pe Israel din Egipt și v-am eliberat de sub puterea egiptenilor și a tuturor regatelor care vă asupreau.»