1 Regi 5:1-7 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Hiram, regele Tirului, și-a trimis slujitorii la Solomon, întrucât auzise că a fost uns ca rege în locul tatălui său, iar el îl iubise pe David toată viața lui.

2. Apoi Solomon i-a trimis un mesaj lui Hiram, spunându-i:

3. „Tu știi că tatăl meu, David, n-a putut zidi o Casă pentru Numele Domnului , Dumnezeul său, datorită războaielor cu care dușmanii lui l-au înconjurat din toate părțile, până ce Domnul i-a pus sub picioarele lui.

4. Acum Domnul , Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părțile; nu mai am nici un dușman, nici o nenorocire.

5. Prin urmare, am de gând să zidesc o Casă pentru Numele Domnului , Dumnezeul meu, după cuvântul pe care Domnul i-l rostise tatălui meu, David, când a zis: «Fiul tău, pe care-l voi pune pe tronul tău, în locul tău, va zidi o Casă pentru Numele Meu.»

6. Poruncește deci să se taie cedri din Liban pentru mine. Slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi, iar eu îți voi plăti pentru munca slujitorilor tăi ceea ce-mi vei cere, căci știi că nimeni dintre noi nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.“

7. Când Hiram a auzit cuvintele lui Solomon, s-a bucurat foarte mult și a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul pentru că i-a dat lui David un fiu înțelept, care să domnească peste acest popor numeros!“

1 Regi 5