1 Regi 22:42-46 Noua Traducere în limba Română (NTR)

42. Iehoșafat avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi.

43. El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, și nu s-a abătut de la ele, făcând ce e drept înaintea Domnului. Totuși înălțimile nu au fost îndepărtate, iar poporul mai aducea încă jertfe și ardea tămâie pe înălțimi.

44. De asemenea, Iehoșafat a trăit în pace cu regele lui Israel.

45. Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, puterea pe care a arătat-o și războaiele pe care le-a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

46. El i-a nimicit pe bărbații care se prostituau și care rămăseseră în țară de pe vremea tatălui său, Asa.

1 Regi 22