1 Regi 22:12-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Și toți ceilalți profeți profețeau la fel: „Atacă Ramot-Ghiladul și biruiește! Domnul îl va da în mâna regelui!“

13. Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia: – Toți profeții îi vestesc de bine regelui. Să fie și cuvântul tău ca al fiecăruia dintre ei și să vestești de bine!

14. – Viu este Domnul că voi vesti doar ceea ce-mi va spune Domnul , i-a răspuns Micaia.

15. Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat: – Micaia, să ne ducem la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunțăm? – Du-te și biruiește, i-a răspuns el, căci Domnul îl va da în mâna regelui.

1 Regi 22