1 Regi 21:8-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, a pus pecetea lui pe ele și le-a trimis bătrânilor și nobililor care locuiau în aceeași cetate cu Nabot.

9. Iată ce a scris în acele scrisori: „Vestiți un post și puneți-l pe Nabot în fruntea poporului.

10. Puneți înaintea lui doi oameni nelegiuiți care să mărturisească: «Tu L-ai blestemat pe Dumnezeu și l-ai blestemat și pe rege!» Apoi scoateți-l afară din cetate și omorâți-l cu pietre.“

11. Bătrânii și nobilii care locuiau în cetatea lui Nabot au făcut așa cum le-a cerut Izabela în scrisorile pe care le trimisese.

12. Au vestit un post și l-au pus pe Nabot în fruntea poporului.

13. Cei doi oameni nelegiuiți au venit, s-au așezat înaintea lui și au mărturisit împotriva lui în prezența poporului: „Nabot L-a blestemat pe Dumnezeu și l-a blestemat și pe rege!“ Pe urmă l-au scos afară din cetate și l-au omorât cu pietre.

14. După aceea i-au trimis vorbă Izabelei: „Nabot a fost omorât cu pietre!“

15. Când Izabela a auzit că Nabot fusese omorât cu pietre, i-a zis lui Ahab: „Scoală-te și ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, cel care nu a vrut să ți-o dea cu preț de argint, întrucât Nabot nu mai trăiește, ci a murit.“

16. Când Ahab a auzit că Nabot este mort, s-a dus imediat să ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel.

17. Domnul i-a vorbit lui Ilie tișbitul astfel:

18. „Scoală-te și du-te să-l întâlnești pe Ahab, regele lui Israel, care domnește în Samaria. El este în via lui Nabot, unde s-a dus s-o ia în stăpânire.

19. Spune-i că așa vorbește Domnul : «N-ai omorât un om și n-ai pus stăpânire pe proprietatea lui?» Spune-i că așa vorbește Domnul : «Chiar în locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge câinii și sângele tău!»“

20. Ahab i-a zis lui Ilie: – M-ai găsit, dușmanule? – Te-am găsit, i-a răspuns el, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului.

21. Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea asupra ta, îți voi distruge urmașii și voi omorî fiecare bărbat care ți-a mai rămas în Israel, fie sclav, fie liber.

22. Îi voi face familiei tale așa cum i-am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și familiei lui Bașa, fiul lui Ahia, pentru că M-ai mâniat și pentru că l-ai făcut și pe Israel să păcătuiască.“

1 Regi 21