1 Regi 17:6-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața și seara, iar apă bea din ued.

7. După o vreme însă uedul a secat, pentru că nu mai plouase în țară.

8. Atunci Cuvântul Domnului a venit la el și i-a vorbit astfel:

9. „Scoală-te, du-te la Sarepta care aparține de Sidon și locuiește acolo! I-am poruncit unei văduve de acolo să-ți dea de mâncare.“

10. El s-a sculat și s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetății, a văzut o văduvă care strângea lemne. El a strigat-o și i-a zis: – Te rog, adu-mi puțină apă într-un vas ca să beau!

11. Ea a plecat să-i aducă apă, dar Ilie a strigat-o și i-a zis: – Te rog, adu-mi și o bucată de pâine!

12. – Viu este Domnul , Dumnezeul tău, i-a răspuns ea, că nu am pâine, ci doar un pumn de făină într-un vas și puțin ulei într-un urcior. Dar iată, strâng acum două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce acasă și voi pregăti cu acestea pâine pentru mine și pentru fiul meu ca să mâncăm; după aceea vom muri.

13. – Nu te teme, i-a zis Ilie; du-te și fă precum ai spus. Dar mai întâi fă din ceea ce ai o bucată mică de pâine pentru mine și adu-mi-o; după aceea vei face și pentru tine și pentru fiul tău,

14. căci așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: „Făina din vas nu se va consuma, iar uleiul din urcior nu se va termina până în ziua în care Domnul va da ploaie pe pământ.“

15. Ea s-a dus și a făcut așa cum i-a cerut Ilie. Și astfel ea, Ilie și familia ei au avut de mâncare în fiecare zi.

16. Făina din vas nu s-a consumat și uleiul din urcior nu s-a terminat, potrivit Cuvântului Domnului rostit prin Ilie.

17. După aceea fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. S-a îmbolnăvit atât de grav, încât n-a mai rămas suflare în el.

18. Atunci ea i-a zis lui Ilie: – Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să-mi amintești păcatul meu și să aduci moartea fiului meu?

19. – Dă-mi-l încoace pe fiul tău, i-a zis el. L-a luat din brațele ei, l-a dus în odaia de sus unde locuia el și l-a așezat pe patul său.

20. Apoi a strigat către Domnul , spunând: „ Doamne , Dumnezeul meu, de ce ai adus această nenorocire peste această văduvă la care locuiesc, făcând ca fiul ei să moară?“

21. El s-a întins de trei ori peste copil și a strigat către Domnul , zicând: „ Doamne , Dumnezeul meu, Te rog fă ca sufletul acestui copil să se întoarcă în el!“

1 Regi 17