13. – Nu te teme, i-a zis Ilie; du-te și fă precum ai spus. Dar mai întâi fă din ceea ce ai o bucată mică de pâine pentru mine și adu-mi-o; după aceea vei face și pentru tine și pentru fiul tău,
14. căci așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: „Făina din vas nu se va consuma, iar uleiul din urcior nu se va termina până în ziua în care Domnul va da ploaie pe pământ.“
15. Ea s-a dus și a făcut așa cum i-a cerut Ilie. Și astfel ea, Ilie și familia ei au avut de mâncare în fiecare zi.
16. Făina din vas nu s-a consumat și uleiul din urcior nu s-a terminat, potrivit Cuvântului Domnului rostit prin Ilie.
17. După aceea fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. S-a îmbolnăvit atât de grav, încât n-a mai rămas suflare în el.
18. Atunci ea i-a zis lui Ilie: – Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să-mi amintești păcatul meu și să aduci moartea fiului meu?
19. – Dă-mi-l încoace pe fiul tău, i-a zis el. L-a luat din brațele ei, l-a dus în odaia de sus unde locuia el și l-a așezat pe patul său.
20. Apoi a strigat către Domnul , spunând: „ Doamne , Dumnezeul meu, de ce ai adus această nenorocire peste această văduvă la care locuiesc, făcând ca fiul ei să moară?“