8. În al douăzeci și șaselea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Ela, fiul lui Bașa, a început să domnească peste Israel. El a domnit la Tirța timp de doi ani.
9. Slujitorul său Zimri, conducător peste jumătate dintre carele sale, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța, îmbătându-se în casa lui Arța, cel care răspundea de palatul din Tirța.
10. Zimri a intrat și l-a ucis în al douăzeci și șaptelea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda. Apoi a început să domnească în locul lui.
11. De îndată ce a devenit rege și s-a așezat pe tronul său, el a ucis toată familia lui Bașa; n-a lăsat în viață nici un bărbat, nici dintre rudele sale, nici dintre prietenii săi.
12. Astfel, Zimri a nimicit toată familia lui Bașa, potrivit cuvântului rostit de Domnul împotriva lui Bașa prin profetul Iehu,
13. din cauza tuturor păcatelor pe care le-au săvârșit Bașa și fiul său Ela și prin care l-au făcut și pe Israel să păcătuiască mâniindu-L pe Domnul , Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor de nimic.
14. Celelalte fapte ale lui Ela și ce a făcut el nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?
15. În al douăzeci și șaptelea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Zimri a domnit la Tirța vreme de șapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparținea filistenilor.
16. Poporul care era în tabără a aflat că Zimri a uneltit împotriva regelui și că l-a ucis. Și în ziua aceea, chiar acolo în tabără, toți israeliții l-au numit rege peste Israel pe Omri, conducătorul oștirii.
17. Apoi Omri împreună cu toți israeliții care erau cu el s-au retras de la Ghibeton și au asediat Tirța.
18. Când Zimri a văzut că cetatea a fost capturată, a intrat în fortăreața palatului regelui și a dat foc palatului peste el. Astfel, el a murit