1 Regi 15:21-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. Când Bașa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama și s-a retras la Tirța.

22. Atunci regele Asa i-a chemat pe toți cei din Iuda – nici unul n-a fost scutit – ca să ia pietrele și lemnele folosite de Bașa la fortificarea Ramei. Regele Asa le-a folosit la fortificarea Ghevei din Beniamin și a Mițpei.

23. Celelalte fapte ale lui Asa, toată puterea lui, tot ce a făcut el și cetățile pe care le-a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? La bătrânețe el a avut o boală de picioare.

24. Asa s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea strămoșului său David. Apoi în locul lui a domnit fiul său Iehoșafat.

25. Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel.

26. El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a trăit ca tatăl său; a trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse și pe Israel să păcătuiască.

27. Bașa, fiul lui Ahia, din seminția lui Isahar, a uneltit împotriva lui și l-a ucis la Ghibeton, care aparține filistenilor, în timp ce Nadab și tot Israelul asediau Ghibetonul.

28. Bașa l-a ucis în al treilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit el în locul lui.

29. Când a devenit rege, Bașa a omorât toată familia lui Ieroboam; n-a lăsat pe nimeni în viață dintre cei ai lui Ieroboam, ci i-a omorât pe toți, potrivit cuvântului profețit de Domnul prin robul Său Ahia din Șilo,

30. din cauza păcatelor pe care Ieroboam le făcuse și prin care îl făcuse și pe Israel să păcătuiască mâniindu-L astfel pe Domnul , Dumnezeul lui Israel.

1 Regi 15