1 Regi 14:5-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. dar Domnul îi spusese: „Soția lui Ieroboam va veni să te întrebe despre fiul ei, căci este bolnav. Să-i vorbești așa și așa. Când va ajunge, se va da drept altcineva.“

6. Când Ahia a auzit zgomotul pașilor ei, în clipa în care intra pe ușă, i-a zis: „Intră, soția lui Ieroboam! De ce pretinzi că ești altcineva? Am un mesaj aspru pentru tine.

7. Du-te și spune-i lui Ieroboam ce a zis Domnul , Dumnezeul lui Israel: «Te-am ridicat din mijlocul poporului și te-am numit conducător peste poporul Meu, Israel.

8. Am rupt regatul de la Casa lui David și ți l-am dat ție, dar tu nu ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele și care M-a urmat din toată inima, făcând doar ce este drept înaintea Mea.

1 Regi 14