3. Prin aceasta știm că-L cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.
4. Cel ce zice: „Îl cunosc!“, dar nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, iar adevărul nu este în el.
5. Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El.
6. Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble și el așa cum a umblat Isus.
7. Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveți de la început. Această poruncă veche este Cuvântul pe care l-ați auzit.
8. Totuși vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El și în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina adevărată luminează deja.
9. Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele lui, este încă în întuneric.