5. Apoi dintre toți fiii mei, căci Domnul mi-a dat mulți fii, El l-a ales pe Solomon, fiul meu, ca să stea pe tronul regatului Domnului , peste Israel.
6. El Însuși mi-a zis: «Solomon, fiul tău, el Îmi va zidi Casa și curțile Mele, căci l-am ales ca fiu al Meu, iar Eu îi voi fi Tată.
7. Îi voi întări regatul pe vecie, dacă va fi hotărât să împlinească poruncile și hotărârile Mele, așa cum este și astăzi.»
8. Și acum, în prezența întregului Israel, a adunării Domnului , și în auzul Dumnezeului nostru, hotărâți -vă să păziți și să căutați toate poruncile Dumnezeului nostru, ca să stăpâniți țara aceasta bună și să o lăsați moștenire urmașilor voștri pe vecie!
9. Iar tu, fiul meu Solomon, cunoaște-L pe Dumnezeul strămoșilor tăi și slujește-I din toată inima și cu dorință în suflet, căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege orice închipuire a gândurilor. Dacă Îl vei căuta, El Se va lăsa găsit de tine, dar dacă Îl vei părăsi, El te va lepăda pentru totdeauna.