1 Cronici 21:14-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Domnul a trimis molima în Israel și au murit șaptezeci de mii de oameni din Israel.

15. Dumnezeu a trimis îngerul la Ierusalim ca să-l distrugă. Și în timp ce îl distrugea, Domnul s-a uitat, I-a părut rău pentru acel dezastru și i-a zis îngerului care distrugea: „Destul! Retrage-ți mâna!“ Îngerul Domnului se afla lângă aria iebusitului Ornan.

16. David s-a uitat și l-a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și cer și având în mână sabia scoasă, îndreptată împotriva Ierusalimului. Atunci David și cei din sfatul bătrânilor, acoperiți cu saci, au căzut cu fața la pământ.

17. Și David I-a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu să fie numărat poporul? Eu sunt cel care a păcătuit și a făcut rău! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, Doamne , Dumnezeul meu, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea și împotriva familiei mele, dar nu lăsa poporul Tău pradă urgiei!“

18. Îngerul Domnului i-a zis lui Gad să-i ceară lui David să se ducă și să ridice Domnului un altar pe aria iebusitului Ornan.

19. David s-a dus și a făcut după cuvântul pe care Gad l-a rostit în Numele Domnului.

20. În timp ce treiera grâul, Ornan s-a întors și a văzut îngerul; cei patru fii ai lui, care erau cu el, s-au ascuns.

21. Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și l-a văzut pe David; el a ieșit din arie și s-a plecat cu fața la pământ înaintea lui David.

22. David i-a zis lui Ornan: – Dă-mi locul ariei ca să zidesc aici un altar Domnului – vinde-mi-l la adevărata lui valoare – ca astfel urgia care s-a abătut asupra poporului să înceteze.

23. – Poți să-l iei! i-a zis Ornan lui David. Stăpânul meu, regele, să facă ce vrea cu el! Iată, dau și vitele pentru arderi de tot, iar uneltele de treierat vor ține loc de lemne; de asemenea, grâul va fi pentru darul de mâncare. Dau tot!

24. Regele David i-a zis lui Ornan: – Nu așa! Vreau să-l cumpăr la adevăratul lui preț, căci nu voi aduce Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic!

25. Astfel, David i-a plătit lui Ornan pentru acel loc șase sute de șecheli de aur.

1 Cronici 21