1 Cronici 17:2-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. – Fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Dumnezeu este cu tine! i-a răspuns Natan lui David.

3. În noaptea aceea însă Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan și i-a zis:

4. „Du-te și spune-i robului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul : ‘Nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit.

5. Eu nu am locuit într-o Casă din ziua în care l-am ridicat pe Israel și până astăzi, ci am călătorit din cort în cort și dintr-o locuință într-alta.

6. Pretutindeni pe unde am călătorit împreună cu întregul Israel, oare am cerut vreunuia dintre judecătorii lui Israel, cărora le-am poruncit să păstorească poporul Meu, să-Mi zidească o Casă din cedru?’»

7. Prin urmare, să-i spui robului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘Eu te-am luat de la stână, de la păstoritul oilor, ca să fii conducătorul poporului Meu, Israel.

8. Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit dinaintea ta pe toți dușmanii tăi și ți-am făcut un nume ca numele celor mari de pe pământ.

9. Am păstrat un loc pentru poporul Meu Israel și l-am sădit acolo ca să locuiască singur, fără să mai fie tulburat și fără ca cei nedrepți să-l mai poată istovi, așa cum făcuseră mai înainte,

10. încă din zilele în care rânduisem judecători peste poporul Meu, Israel. Și ție ți-i voi supune pe toți dușmanii tăi. Acum îți vestesc că Domnul îți va zidi o Casă.

11. Când ți se vor împlini zilele și vei merge la un loc cu strămoșii tăi, îl voi ridica pe urmașul tău, care va fi dintre fiii tăi, și-i voi întări domnia.

1 Cronici 17