1 Corinteni 9:17-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Dacă o fac pentru că vreau eu, am o răsplată, dar dacă nu este din voia mea, atunci este vorba de o responsabilitate care mi-a fost încredințată.

18. Deci, care este răsplata mea? Este să ofer fără plată Evanghelia pe care o vestesc și astfel să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.

19. Deși sunt liber față de toți, m-am făcut sclavul tuturor, pentru a-i câștiga pe cât mai mulți.

20. Față de iudei, am fost ca un iudeu, pentru a-i câștiga pe iudei. Față de cei ce sunt sub Lege, am fost ca unul care este sub Lege, măcar că nu sunt sub Lege, pentru a-i câștiga pe cei de sub Lege.

21. Față de cei fără Lege, am fost ca unul fără Lege – măcar că nu sunt liber față de Legea lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Cristos –, pentru a-i câștiga pe cei fără Lege.

1 Corinteni 9