6. Eu am sădit, Apolos a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească!
7. Așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci numai Dumnezeu, Care face să crească!
8. Însă cel ce sădește și cel ce udă sunt una și fiecare își va primi răsplata după strădania lui.
9. Căci noi suntem conlucrători cu Dumnezeu, iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
10. Potrivit cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meșter constructor priceput, am pus temelia, și altul construiește pe ea. Dar fiecare să aibă grijă cum construiește pe ea,
11. pentru că nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care este pusă și care este Isus Cristos.
12. Iar dacă cineva construiește, pe această temelie, aur, argint, pietre prețioase, lemn, fân, paie,
13. lucrarea fiecăruia va fi dezvăluită, pentru că Ziua o va face cunoscută, deoarece va fi descoperită prin foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
14. Dacă lucrarea pe care a construit-o cineva, va rămâne, el va primi o răsplată.
15. Dar dacă lucrarea cuiva va fi arsă, el va suferi pierderea; cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.
16. Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?
17. Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, îl va distruge și Dumnezeu pe el, pentru că templul lui Dumnezeu este sfânt; și acest templu sunteți voi.
18. Nici unul dintre voi să nu se înșele! Dacă vreunul dintre voi crede că este înțelept în felul veacului acestuia, să se facă „nebun“ ca să devină înțelept!