8. Ultimului dintre toți, ca unuia născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie.
9. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; eu nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că am persecutat biserica lui Dumnezeu,
10. însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui față de mine n-a fost fără rezultat, ci am trudit mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11. Deci – fie eu, fie ei – noi așa predicăm, iar voi așa ați crezut.
12. Dar dacă se predică faptul că Cristos a fost înviat din morți, cum pot spune unii dintre voi că nu există învierea morților?
13. Dacă nu există o înviere a morților, nici Cristos nu a fost înviat.
14. Dar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci predicarea noastră este zadarnică și, de asemenea, și credința voastră este zadarnică.
15. Mai mult decât atât, noi suntem găsiți ca depunând o mărturie falsă despre Dumnezeu, pentru că am depus mărturie că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos, pe Care, dacă este adevărat că morții nu învie, nu L-a înviat.
16. Dacă morții nu învie, nici Cristos n-a fost înviat,
17. iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credința voastră este zadarnică, iar voi sunteți încă în păcatele voastre.
18. Atunci și cei care au murit în Cristos sunt pierduți.
19. Dacă numai pentru viața aceasta am nădăjduit în Cristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni!
20. Dar Cristos a fost înviat din morți, El fiind primul rod dintre cei care au adormit.