22. Așa cum în Adam toți mor, la fel, în Cristos, toți vor fi înviați,
23. însă fiecare la rândul lui; primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ai lui Cristos.
24. Apoi va veni sfârșitul, când El îi va încredința Împărăția lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus orice conducător, orice autoritate și orice putere.
25. Căci El trebuie să domnească până când îi va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale.
26. Ultimul vrăjmaș care va fi distrus va fi moartea.
27. Căci El „I-a pus totul sub picioare“. Dar când se spune că toate I-au fost supuse, este evident că aceasta nu-L include pe Cel Ce I le-a supus pe toate.
28. Când toate lucrurile Îi vor fi fost supuse, atunci Însuși Fiul I Se va supune Celui Ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.
29. Altfel, ce vor face cei care se botează pentru cei morți? Dacă morții nu sunt înviați nicidecum, de ce mai sunt botezați ei pentru cei morți?
30. Și de ce suntem noi în pericol tot timpul?
31. Sunt în pericol de m oarte în fiecare zi. Acest lucru este cert, fraților, întocmai ca lauda pe care o am cu voi în Cristos Isus, Domnul nostru.
32. Dacă doar din motive omenești m-am luptat cu fiarele în Efes, ce-am câștigat, dacă morții nu învie? „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!“
33. Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.“
34. Veniți-vă în fire cum se cuvine și nu mai păcătuiți; căci sunt unii care trăiesc în ignoranță față de Dumnezeu. Spre rușinea voastră o spun.
35. Cineva ar putea întreba: „Cum învie morții? Cu ce fel de trup vor veni?“
36. Ce nebunie! Ceea ce tu semeni, nu vine la viață dacă nu moare,
37. iar ceea ce semeni nu este trupul care va fi, ci doar o sămânță simplă, ca una de grâu sau de altceva.
38. Însă Dumnezeu îi dă fiecărei semințe un trup, așa cum dorește; fiecărei semințe îi dă trupul ei.
39. Nu toate trupurile sunt la fel: unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul al păsărilor, altul al peștilor.
40. Există trupuri cerești și trupuri pământești. Există o splendoare a celor cerești și un alt fel de splendoare a celor pământești.