1 Corinteni 1:12-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!“ sau „Eu sunt al lui Apolos!“ sau „Eu sunt al lui Chifa!“ sau „Eu sunt al lui Cristos!“

13. Oare a fost Cristos împărțit? Sau oare Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați?

14. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul dintre voi, în afară de Crispus și Gaius,

15. pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu!

16. Da, i-am botezat și pe cei din casa lui Stefanas, dar în afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva.

17. Căci Cristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia, nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Cristos să fie golită de folosul ei.

18. Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

19. Fiindcă este scris: „Voi distruge înțelepciunea celor înțelepți și voi respinge priceperea celor pricepuți.“

20. Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este polemistul acestui veac? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii?

21. Întrucât, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviință ca prin nebunia predicării să-i mântuiască pe cei care cred.

22. Iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune,

1 Corinteni 1