14. Fiindcă toţi câţi sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu, aceştia sunt fiii lui Dumnezeu.
15. Fiindcă nu aţi primit duhul robiei din nou spre frică; ci aţi primit Duhul adopţiei fiilor, prin care strigăm: Abba, Tată!
16. Duhul însuşi aduce mărturie cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu;
17. Şi dacă suntem copii, atunci şi moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Cristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu el, ca să şi fim glorificaţi împreună.
18. Întrucât socotesc că suferinţele din acest timp nu sunt demne de a fi comparate cu gloria care va fi revelată în noi.
19. Fiindcă arzătoarea anticipare a creaturii aşteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu.
20. Căci creatura a fost supusă deşertăciunii nu de bunăvoie, ci din cauza celui ce a supus-o în speranţă,