2. Fiecare dintre noi să placă aproapelui pentru bine, spre edificare.
3. Fiindcă până şi Cristos nu şi-a plăcut lui însuşi, ci aşa cum este scris: Ocările celor ce te-au ocărât au căzut peste mine.
4. Fiindcă toate câte au fost scrise înainte, au fost scrise pentru învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea scripturilor să avem speranţă.
5. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea aceeaşi gândire unii faţă de alţii, conform lui Cristos Isus;
6. Ca voi, cu o minte şi cu o gură să glorificaţi pe Dumnezeu, adică pe Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.
7. De aceea primiţi-vă unii pe alţii, aşa cum ne-a primit şi Cristos pe noi, pentru gloria lui Dumnezeu.
8. Şi spun că Isus Cristos a fost un servitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, pentru a întări promisiunile făcute părinţilor;
9. Şi ca neamurile să glorifice pe Dumnezeu pentru mila lui; aşa cum este scris: Din această cauză îţi voi aduce mărturie printre neamuri şi voi cânta numelui tău.
10. Şi din nou spune: Bucuraţi-vă voi neamuri cu poporul lui.
11. Şi din nou: Lăudaţi pe Domnul voi toate neamurile; şi aclamaţi-l toate popoarele.
12. Şi din nou, Isaia spune: Va fi o rădăcină a lui Isai şi cel ce se va scula să domnească peste neamuri: în el se vor încrede neamurile.
13. Şi Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în a crede, pentru ca voi să abundaţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt.
14. Şi eu însumi, de asemenea, sunt convins despre voi, fraţii mei, că şi voi sunteţi plini de bunătate, umpluţi cu toată cunoaşterea, în stare să vă şi avertizaţi unii pe alţii.
15. Totuşi, fraţilor, v-am scris mai cutezător, în parte ca să vă aduc aminte, din cauza harului care mi-a fost dat de Dumnezeu,