Romani 11:22-36 Fidela 2013 (RFB13)

22. Iată, atunci bunătatea şi severitatea lui Dumnezeu; severitate faţă de cei ce au căzut, dar bunătate faţă de tine, dacă continui în bunătatea lui; altfel şi tu vei fi tăiat.

23. Şi ei, de asemenea, dacă nu rămân în necredinţă, vor fi altoiţi; fiindcă Dumnezeu este în stare să îi altoiască din nou.

24. Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul prin natură sălbatic, şi împotriva naturii ai fost altoit într-un măslin bun, cu cât mai mult aceştia, care sunt ramuri naturale, vor fi altoiţi în propriul lor măslin?

25. Fiindcă nu vă voiesc neştiutori, fraţilor, despre acest mister, ca nu cumva să fiţi înţelepţi în îngâmfările voastre, pentru că orbire s-a făcut în parte lui Israel, până va intra plinătatea neamurilor.

26. Şi astfel tot Israelul va fi salvat; aşa cum este scris: Eliberatorul va veni din Sion şi va îndepărta neevlavia de la Iacob;

27. Fiindcă acesta este legământul meu pentru ei, când voi înlătura păcatele lor.

28. Referitor la evanghelie, sunt duşmani din cauza voastră, dar referitor la alegere, sunt preaiubiţi din cauza părinţilor.

29. Fiindcă darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.

30. Fiindcă aşa cum şi voi odinioară nu aţi crezut în Dumnezeu, totuşi aţi primit milă acum prin necredinţa lor;

31. Tot aşa şi aceştia nu au crezut acum, pentru ca prin mila voastră să obţină şi ei milă.

32. Fiindcă Dumnezeu i-a închis împreună pe toţi în necredinţă, ca să arate milă tuturor.

33. O, adânc al bogăţiilor, deopotrivă ale înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi peste putinţă de găsit căile lui!

34. Fiindcă cine a cunoscut mintea Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul lui?

35. Sau cine i-a dat întâi, şi să îi fie răsplătit?

36. Pentru că din el şi prin el şi pentru el sunt toate. A lui fie gloria pentru totdeauna. Amin.

Romani 11