Romani 11:2-15 Fidela 2013 (RFB13)

2. Dumnezeu nu a lepădat pe poporul său, pe care l-a cunoscut dinainte. Nu ştiţi ce spune scriptura despre Ilie? Cum mijloceşte la Dumnezeu împotriva lui Israel, spunând:

3. Doamne, i-au ucis pe profeţii tăi şi au surpat altarele tale; şi am fost lăsat eu singur şi îmi caută viaţa.

4. Dar ce îi zice răspunsul lui Dumnezeu? Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu au plecat genunchiul înaintea chipului lui Baal.

5. Aşadar, tot astfel şi în timpul de acum este o rămăşiţă conform alegerii harului.

6. Şi dacă este din har, atunci nu mai este din fapte; altfel, harul nu mai este har. Dar dacă este din fapte, atunci nu mai este har; altfel, fapta nu mai este faptă.

7. Atunci ce? Israel nu a obţinut ceea ce caută; dar alegerea a obţinut-o, iar ceilalţi au fost orbiţi,

8. (După cum este scris: Dumnezeu le-a dat duhul de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă), până în ziua aceasta.

9. Şi David spune: Masa să le fie o cursă şi ca o capcană şi ca o piatră de poticnire şi o răsplătire pentru ei;

10. Să li se întunece ochii şi să nu vadă; şi îndoaie-le spatele întotdeauna.

11. Spun atunci: S-au poticnit ca să cadă? Nicidecum. Ci prin căderea lor salvarea a venit la neamuri, ca să îi provoace la gelozie;

12. Dacă însă căderea lor este bogăţia lumii, şi înjosirea lor este bogăţia neamurilor, cu cât mai mult plinătatea lor?

13. Fiindcă vorbindu-vă vouă, neamurilor, întrucât eu sunt apostolul neamurilor, îmi preamăresc serviciul;

14. Dacă aş putea cumva să îi provoc la gelozie pe cei ce sunt carnea mea şi să salvez pe unii dintre ei.

15. Căci dacă lepădarea lor înseamnă împăcarea lumii, ce va fi primirea lor, decât viaţă dintre morţi?

Romani 11