12. Şi avea un zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, şi la porţi doisprezece îngeri şi nume scrise pe ele, care sunt numele celor douăsprezece triburi ale copiilor lui Israel;
13. La răsărit trei porţi, la nord trei porţi, la sud trei porţi, iar la apus trei porţi.
14. Iar zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi în ele numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15. Şi cel ce vorbea cu mine avea o trestie de aur pentru a măsura cetatea şi porţile ei şi zidul ei.
16. Iar cetatea se întinde în patru colţuri şi lungimea ei este tot atât ca lăţimea; şi a măsurat cetatea cu trestia, douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lăţimea şi înălţimea ei sunt egale.
17. Şi a măsurat zidul ei, o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura omului, adică a îngerului.
18. Şi construcţia zidului ei era de jasp; iar cetatea era de aur pur, asemenea sticlei transparente.
19. Şi temeliile zidului cetăţii erau înfrumuseţate cu toate felurile de pietre preţioase. Prima temelie era de jasp; a doua, safir; a treia, calcedonie; a patra, smarald;
20. A cincea, sardonix; a şasea, sardiu; a şaptea, crisolit; a opta, beril; a noua, topaz; a zecea, crizopras; a unsprezecea, hiacint; a douăsprezecea, ametist.
21. Şi cele douăsprezece porţi erau douăsprezece perle; fiecare dintre porţi era dintr-o singură perlă; şi strada cetăţii era aur pur, ca de sticlă transparentă.
22. Şi nu am văzut templu în ea, fiindcă Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic şi Mielul sunt templul ei.
23. Şi cetatea nu are nevoie de soare nici de lună ca să strălucească în ea, fiindcă gloria lui Dumnezeu a luminat-o şi Mielul este lumina ei.
24. Şi naţiunile celor salvaţi vor umbla în lumina ei; şi împăraţii pământului îşi aduc gloria şi onoarea în ea.
25. Şi nicidecum porţile ei nu se vor închide ziua, căci acolo nu va fi noapte.
26. Şi vor aduce gloria şi onoarea naţiunilor în ea.