Psalmii 143:6-12 Fidela 2013 (RFB13)

6. Îmi întind mâinile spre tine, sufletul meu însetează după tine, ca un pământ însetat. Selah.

7. Grăbeşte să mă asculţi, Doamne, duhul meu se sfârşeşte, nu îţi ascunde faţa de la mine, ca nu cumva să fiu asemenea celor ce coboară în groapă.

8. Fă-mă să aud bunătatea ta iubitoare dimineaţa, pentru că în tine mă încred; fă-mă să cunosc calea în care ar trebui să umblu, căci îmi înalţ sufletul spre tine.

9. Scapă-mă, Doamne, de duşmanii mei, eu fug la tine pentru a mă ascunde.

10. Învaţă-mă să fac voia ta, pentru că tu eşti Dumnezeul meu, duhul tău este bun; condu-mă în ţara integrităţii.

11. Dă-mi viață, Doamne, pentru numele tău, pentru dreptatea ta scoate-mi sufletul din tulburare.

12. Şi în mila ta stârpeşte pe duşmanii mei şi nimiceşte-i pe toţi cei ce îmi chinuiesc sufletul, căci eu sunt servitorul tău.

Psalmii 143