Psalmii 119:85-98 Fidela 2013 (RFB13)

85. Pentru mine au săpat gropi cei mândri, care nu sunt după legea ta.

86. Toate poruncile tale sunt credincioase, ei mă persecută pe nedrept; ajută-mă.

87. Aproape că m-au mistuit de pe pământ; dar eu nu am părăsit preceptele tale.

88. Dă-mi viață după bunătatea ta iubitoare; astfel voi ţine mărturia gurii tale.ל Lamed

89. Pentru totdeauna, Doamne, cuvântul tău este întemeiat în cer.

90. Credincioşia ta este spre toate generaţiile, tu ai întemeiat pământul şi el dăinuieşte.

91. Ei dăinuiesc până astăzi conform rânduielilor tale, căci toţi sunt servitorii tăi.

92. Dacă legea ta nu ar fi fost desfătările mele, atunci aş fi pierit în necazul meu.

93. Nu voi uita niciodată preceptele tale, căci cu ele mi-ai dat viață.

94. Eu sunt al tău, salvează-mă, fiindcă am căutat preceptele tale.

95. Cei stricaţi m-au aşteptat pentru a mă nimici, dar eu voi lua aminte la mărturiile tale.

96. Am văzut un sfârşit a toată perfecţiunea, dar porunca ta este foarte întinsă.מ Mem

97. Cât de mult iubesc legea ta! Ea este meditaţia mea toată ziua.

98. Prin poruncile tale m-ai făcut mai înţelept decât duşmanii mei, căci ele sunt totdeauna cu mine.

Psalmii 119