59. M-am gândit la căile mele şi mi-am întors picioarele spre mărturiile tale.
60. M-am grăbit şi nu am întârziat să ţin poruncile tale.
61. Cetele celor stricaţi m-au jefuit, dar eu nu am uitat legea ta.
62. La miezul nopţii mă voi scula să îţi aduc mulţumiri datorită judecăţilor tale drepte.
63. Sunt tovarăş tuturor celor ce se tem de tine şi celor ce ţin preceptele tale.
64. Pământul, Doamne, este plin de mila ta, învaţă-mă statutele tale.ט Tet
65. Tu te-ai purtat bine cu servitorul tău, Doamne, conform cuvântului tău.
66. Învaţă-mă judecată bună şi cunoaştere, căci am crezut poruncile tale.
67. Înainte să fiu chinuit am rătăcit, dar acum am ţinut cuvântul tău.
68. Tu eşti bun şi faci bine; învaţă-mă statutele tale.
69. Cei mândri au născocit o minciună împotriva mea, dar voi ţine preceptele tale cu întreaga mea inimă.
70. Inima lor este grasă ca unsoarea; dar eu mă desfăt în legea ta.
71. Este bine pentru mine că am fost chinuit, ca să învăţ statutele tale.
72. Legea gurii tale este mai bună pentru mine decât mii de bucăţi de aur şi argint.י Iod
73. Mâinile tale m-au făcut şi m-au modelat, dă-mi înţelegere, ca să învăţ poruncile tale.