Psalmii 107:13-30 Fidela 2013 (RFB13)

13. Atunci în tulburarea lor au strigat către Domnul şi el i-a salvat din strâmtorările lor.

14. I-a adus din întuneric şi din umbra morţii şi a rupt legăturile lor în bucăţi.

15. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui şi pentru minunatele lui lucrări pentru copiii oamenilor.

16. Căci el a frânt porţile de aramă şi a tăiat zăvoarele de fier în bucăţi.

17. Nebunii, din cauza fărădelegii lor şi din cauza nelegiuirilor lor, sunt nenorociţi.

18. Sufletul lor detestă tot felul de mâncare şi se apropie de porţile morţii.

19. Atunci în tulburarea lor strigă către Domnul, iar el îi salvează din strâmtorările lor.

20. A trimis cuvântul lui şi i-a vindecat şi i-a eliberat din nimicirile lor.

21. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui şi pentru minunatele lui lucrări pentru copiii oamenilor.

22. Să aducă sacrificii de mulţumiri şi să vestească lucrările lui cu bucurie.

23. Cei ce coboară la mare în corăbii, care fac comerţ pe ape mari,

24. Aceştia văd lucrările Domnului şi minunile lui în adânc.

25. Pentru că el porunceşte şi ridică vântul furtunos, care înalţă valurile mării.

26. Se ridică spre cer, coboară din nou spre adâncuri, sufletul lor se topeşte din cauza tulburării.

27. Ei se clatină încoace şi încolo şi şovăie ca un om beat şi sunt la capătul înţelepciunii lor.

28. Atunci în tulburarea lor strigă către Domnul, iar el îi scoate din strâmtorările lor.

29. El furtuna o face linişte, aşa că valurile ei se alină.

30. Atunci ei se veselesc că s-au liniştit, iar el îi conduce la limanul lor dorit.

Psalmii 107