Psalmii 105:30-39 Fidela 2013 (RFB13)

30. Pământul lor a adus broaşte din abundenţă, în încăperile împăraţilor lor.

31. El a vorbit şi au venit multe feluri de muşte şi păduchi în toate ţinuturile lor.

32. Le-a dat grindină ca ploaie şi flăcări de foc în ţara lor.

33. A lovit de asemenea viile lor şi smochinii lor şi a rupt copacii din ţinuturile lor.

34. El a vorbit şi lăcustele şi omizile au venit fără număr,

35. Şi au mâncat toată verdeaţa în ţara lor şi au mâncat rodul pământului lor.

36. A lovit de asemenea toţi întâii născuţi în ţara lor, întâiul rod al întregii lor puteri.

37. De asemenea i-a scos afară cu argint şi aur; şi nu a fost nimeni fără vlagă printre triburile lor.

38. Egiptul s-a veselit la plecarea lor, căci spaima de ei a căzut asupra lor.

39. El a întins un nor ca acoperitoare şi foc pentru a da lumină în timpul nopţii.

Psalmii 105