Proverbe 8:9-28 Fidela 2013 (RFB13)

9. Toate sunt lămurite pentru cel ce înţelege şi drepte pentru cei ce găsesc cunoaşterea.

10. Primeşte instruirea mea, şi nu argint; şi cunoaştere, mai degrabă decât aur ales.

11. Fiindcă înţelepciunea este mai bună decât rubinele; şi toate lucrurile care pot fi dorite nu pot fi comparate cu ea.

12. Eu, înţelepciunea, locuiesc cu chibzuinţa şi aflu cunoaştere din invenţii ingenioase.

13. Teama de Domnul este să urăşti răul; eu urăsc mândria şi aroganţa şi calea rea şi gura perversă.

14. Sfatul este al meu şi înţelepciunea sănătoasă; eu sunt înţelegerea; eu am putere.

15. Prin mine domnesc împăraţi şi prinţi hotărăsc dreptate.

16. Prin mine conduc prinţi şi nobili, toţi judecătorii de pe pământ.

17. Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută din timp mă vor găsi.

18. Bogăţii şi onoare sunt cu mine, da, bogăţii durabile şi dreptatea.

19. Rodul meu este mai bun decât aurul, da, decât aur curat, şi câştigul meu decât argint ales.

20. Eu conduc pe calea dreptăţii, în mijlocul cărărilor judecăţii,

21. Pentru a face pe cei ce mă iubesc să moştenească avere; şi le voi umple tezaurele.

22. Domnul mă avea în începutul căii sale, înaintea lucrărilor sale din vechime.

23. Din eternitate am fost înălţată, de la început, înainte de a fi pământul.

24. Când nu erau adâncuri, am fost adusă, când nu erau izvoare abundând cu ape.

25. Înainte ca munţii să fie aşezaţi, am fost adusă, înainte să fie dealurile;

26. Pe când el încă nu făcuse pământul, nici câmpiile, nici cele mai înalte părţi ale ţărânei lumii.

27. Când el pregătea cerurile, eu eram acolo; când trăgea un cerc pe faţa adâncului,

28. Când întemeia norii deasupra, când întărea izvoarele adâncurilor,

Proverbe 8