Proverbe 15:17-27 Fidela 2013 (RFB13)

17. Mai bine o masă cu verdeţuri unde este iubire, decât boul legat la iesle şi ura cu el.

18. Un om furios stârneşte certuri, dar cel încet la mânie linişteşte cearta.

19. Calea leneşului este ca o îngrăditură de spini, dar calea celor drepţi este netezită.

20. Un fiu înţelept face veselie tatălui, dar un om prost dispreţuieşte pe mama sa.

21. Nechibzuinţa este bucurie pentru cel lipsit de înţelepciune, dar un om al înţelegerii umblă cu integritate.

22. Fără sfat, scopurile sunt dezamăgite, dar în mulţimea sfătuitorilor sunt ele întemeiate.

23. Un om are bucurie prin răspunsul gurii sale; şi ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit!

24. Pentru cel înţelept calea vieţii este deasupra, ca el să se depărteze de iadul de dedesubt.

25. Domnul va dărâma casa celui mândru, dar el va întemeia hotarul văduvei.

26. Gândurile celor stricaţi sunt urâciune pentru Domnul, dar cuvintele celor puri sunt cuvinte plăcute.

27. Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mitele, va trăi.

Proverbe 15