6. Dreptatea păzeşte pe cel integru în calea sa, dar stricăciunea răstoarnă pe păcătos.
7. Este unul care face pe bogatul, totuşi nu are nimic; este unul care face pe săracul, totuşi are mari bogăţii.
8. Răscumpărarea vieţii unui om sunt bogăţiile sale, dar săracul nu ascultă mustrarea.
9. Lumina celor drepţi se bucură, dar lampa celor stricaţi va fi stinsă.
10. Numai prin mândrie vine cearta, dar înţelepciunea este cu cei bine sfătuiţi.
11. Averea obţinută prin deşertăciune va fi micşorată, dar cel ce adună prin muncă va creşte.
12. Speranţa amânată face inima bolnavă, dar când vine dorinţa, ea este un pom al vieţii.
13. Oricine dispreţuieşte cuvântul va fi nimicit, dar cel ce se teme de poruncă va fi răsplătit.
14. Legea celui înţelept este un izvor al vieţii, pentru a depărta de capcanele morţii.
15. Buna înţelegere dă favoare, dar calea călcătorilor de lege este grea.
16. Fiecare om chibzuit lucrează cu cunoaştere, dar un prost îşi dă pe faţă nechibzuinţa.
17. Un mesager stricat cade în ticăloşie, dar un ambasador credincios este sănătate.
18. Sărăcie şi ruşine vor fi pentru cel ce refuză instruirea, dar cel ce dă atenţie mustrării va fi onorat.