21. Ea strigă în piaţa de adunare a mulţimii, în pragurile porţilor; îşi rosteşte cuvintele ei în cetate, spunând:
22. Până când simplilor, veţi iubi simplitatea şi batjocoritorii se vor desfăta în batjocurile lor şi proştii vor urî cunoaşterea?
23. Întoarceţi-vă la mustrarea mea; iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele.
24. Deoarece v-am chemat şi aţi refuzat; mi-am întins mâna şi nimeni nu a dat atenţie;
25. Dar aţi făcut de nimic tot sfatul meu şi aţi refuzat mustrarea mea;
26. Şi eu voi râde la nenorocirea voastră; îmi voi bate joc când vine spaima voastră;
27. Când vine spaima voastră ca pustiirea şi nimicirea voastră vine ca un vârtej de vânt; când vine strâmtorarea şi chinul peste voi,
28. Atunci mă vor chema, dar voi refuza să răspund; devreme mă vor căuta, dar nu mă vor găsi,
29. Pentru că au urât cunoaşterea şi nu au ales teama de Domnul;
30. Au refuzat sfatul meu, au dispreţuit întreaga mea mustrare.
31. De aceea vor mânca din rodul căii lor şi vor fi îndestulaţi cu propriile lor planuri.
32. Fiindcă abaterea de pe cale a celor simpli îi va ucide şi prosperitatea proştilor îi va nimici.