14. Jugul fărădelegilor mele este legat de mâna sa; ei sunt împletiţi şi s-au urcat pe gâtul meu; el a făcut puterea mea să cadă, Domnul m-a dat în mâinile lor, din care eu nu sunt în stare să mă ridic.
15. Domnul a călcat în picioare pe toţi vitejii mei în mijlocul meu; a chemat o adunare împotriva mea pentru a zdrobi pe tinerii mei; Domnul a călcat în picioare pe fecioară, pe fiica lui Iuda, ca într-un teasc.
16. Pentru acestea plâng eu; ochiul meu, ochiul meu izvorăşte lacrimi, pentru că mângâietorul, care ar trebui să îmi uşureze sufletul, este departe de mine; copiii mei sunt pustiiţi pentru că duşmanul a învins.
17. Sionul îşi întinde mâinile şi nu este nimeni să îl mângâie; Domnul a poruncit referitor la Iacob, că potrivnicii lui să fie de jur împrejurul lui; Ierusalimul este, printre ei, ca o femeie în timpul menstruaţiei.