7. Ei toţi sunt fierbinţi ca un cuptor şi au mistuit pe judecătorii lor; toţi împăraţii lor au căzut; niciunul dintre ei nu mă cheamă.
8. Efraim, el s-a amestecat printre popoare; Efraim este o turtă neîntoarsă.
9. Străinii i-au mistuit tăria şi el nu ştie; da, peri cărunţi sunt aici şi acolo pe el, totuşi el nu ştie.
10. Şi mândria lui Israel aduce mărturie înaintea feţei lui; iar ei nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor, nici nu îl caută în ciuda tuturor acestor lucruri.
11. Efraim de asemenea este ca un porumbel nechibzuit fără inimă; ei strigă către Egipt, merg la Asiria.
12. Când vor merge, eu îmi voi întinde plasa asupra lor; îi voi doborî ca pe păsările cerului; îi voi pedepsi, precum a auzit adunarea lor.
13. Vai lor! Pentru că au fugit de mine. Nimicire lor! Pentru că au încălcat legea împotriva mea; deşi i-am răscumpărat, totuşi au vorbit minciuni împotriva mea.