Numeri 25:12-18 Fidela 2013 (RFB13)

12. Pentru aceasta spune: Iată, îi dau legământul meu de pace,

13. Şi să îl aibă el şi sămânţa lui după el, chiar legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost zelos pentru Dumnezeul său şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.

14. Şi numele israelitului care a fost ucis, adică cel ucis împreună cu femeia madianită, era Zimri, fiul lui Salu, un prinţ al unei case părinteşti printre simeoniţi.

15. Şi numele femeii madianite care a fost ucisă era Cozbi, fiica lui Ţur; el era cap peste un popor şi a unei case părinteşti în Madian.

16. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

17. Vatămă-i pe madianiţi şi loveşte-i;

18. Pentru că ei te-au vătămat cu uneltirile lor, cu care te-au înşelat în lucrarea lui Peor şi în lucrarea lui Cozbi, fiica unui prinţ din Madian, sora lor, care a fost ucisă în ziua plăgii, venite din cauza lui Peor.

Numeri 25