27. Şi când măgăriţa a văzut pe îngerul Domnului, a căzut sub Balaam şi mânia lui Balaam s-a aprins şi el a lovit măgăriţa cu un toiag.
28. Şi Domnul a deschis gura măgăriţei şi ea a spus lui Balaam: Ce ţi-am făcut, că m-ai lovit de aceste trei ori?
29. Şi Balaam a spus măgăriţei: Pentru că m-ai batjocorit, de ar fi fost o sabie în mâna mea te-aş fi ucis chiar acum.
30. Iar măgăriţa i-a spus lui Balaam: Nu sunt eu măgăriţa ta, pe care ai călărit de când am fost a ta până în această zi? Obişnuiam vreodată să îţi fac astfel? Iar el a spus: Nu.
31. Atunci Domnul a deschis ochii lui Balaam şi el a văzut pe îngerul Domnului stând în picioare pe cale şi sabia lui trasă în mâna lui şi şi-a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa sa la pământ.
32. Şi îngerul Domnului i-a spus: Pentru ce ţi-ai lovit măgăriţa de aceste trei ori? Iată, am ieşit să stau împotriva ta, deoarece calea ta este perversă înaintea mea,
33. Şi măgăriţa m-a văzut şi s-a abătut de la mine de aceste trei ori, dacă nu s-ar fi abătut de la mine, cu siguranţă te-aş fi ucis şi pe ea aş fi lăsat-o vie.
34. Şi Balaam a spus îngerului Domnului: Am păcătuit, pentru că nu am ştiut că stai în cale împotriva mea; acum de aceea dacă aceasta te nemulţumeşte, mă voi întoarce înapoi.
35. Şi îngerul Domnului i-a spus lui Balaam: Du-te cu aceşti bărbaţi, dar numai cuvântul pe care ţi-l voi spune: Acela să îl vorbeşti. Astfel Balaam a mers cu prinţii lui Balac.
36. Şi când Balac a auzit că a venit Balaam, a ieşit să îl întâlnească la o cetate a lui Moab, care este pe graniţa Arnonului, care este în ţinutul cel mai îndepărtat.
37. Şi Balac i-a spus lui Balaam: Nu am trimis la tine cu stăruinţă ca să te cheme? Pentru ce nu ai venit la mine? Nu sunt eu în stare să te onorez?