3. Erau de asemenea unii care spuneau: Noi am ipotecat pământurile noastre, viile noastre şi casele noastre, ca să cumpărăm grâne, din cauza foametei.
4. Erau de asemenea alţii care spuneau: Noi am împrumutat bani pentru tributul împăratului şi aceasta pe pământurile noastre şi viile noastre.
5. Totuşi acum carnea noastră este precum carnea fraţilor noştri, copiii noştri precum copiii lor; şi, iată, noi ducem în robie pe fiii noştri şi pe fiicele noastre ca să fie servitori şi unele dintre fiicele noastre sunt duse deja în robie; şi nu este în puterea noastră să le răscumpărăm, pentru că alţi oameni au pământurile şi viile noastre.
6. Şi m-am mâniat foarte tare când am auzit strigătul lor şi aceste cuvinte.
7. Şi m-am sfătuit cu mine însumi şi am mustrat pe nobili şi pe conducători şi le‑am spus: Voi stoarceţi camătă fiecare de la fratele său. Şi am adunat o mare adunare împotriva lor.
8. Şi le-am spus: Noi, după abilitatea noastră, am răscumpărat pe fraţii noştri iudei, care erau vânduţi păgânilor; şi voi să vindeţi chiar pe fraţii voştri? Sau să ne fie ei vânduţi? Atunci ei au tăcut şi nu au găsit nimic să răspundă.
9. De asemenea am spus: Nu este bine ceea ce faceţi; nu ar trebui să umblaţi în teama de Dumnezeul nostru din cauza ocării păgânilor, duşmanii noştri?
10. Eu de asemenea şi fraţii mei şi servitorii mei, am putea să stoarcem de la ei bani şi grâne; vă rog, să lăsăm această camătă.
11. Daţi-le înapoi, vă rog, chiar în această zi pământurile lor, viile lor, grădinile lor de măslini şi casele lor, de asemenea a suta parte din bani şi din grâne, vinul şi untdelemnul pe care l-aţi stors de la ei.
12. Atunci ei au spus: Le vom da înapoi şi nu vom cere nimic de la ei; astfel vom face precum spui. Atunci am chemat preoţii şi am luat un jurământ de la ei, că vor face conform cu această promisiune.
13. De asemenea mi-am scuturat poala şi am spus: Astfel să scuture Dumnezeu pe fiecare om din casa lui şi din munca lui, care nu împlineşte această promisiune, chiar astfel să fie scuturat şi golit. Şi toată adunarea a spus: Amin, şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul a făcut conform cu această promisiune.