Mica 2:1-5 Fidela 2013 (RFB13)

1. Vai celor ce plănuiesc nelegiuire şi fac răutate pe paturile lor! Când dimineaţa se luminează, ei o împlinesc, fiindcă este în puterea mâinii lor.

2. Şi ei poftesc câmpii şi le iau prin violenţă; şi case, şi le iau; astfel ei oprimă pe om şi casa lui, chiar pe om şi moştenirea lui.

3. De aceea astfel spune Domnul: Iată, împotriva acestei familii, eu plănuiesc un rău, de la care nu vă veţi feri gâturile, nici nu veţi merge trufaşi, căci timpul acesta este rău.

4. În acea zi, cineva va ridica o parabolă împotriva ta şi va plânge cu plângere jalnică şi va spune: Noi suntem prădaţi în întregime, el a schimbat partea de moştenire a poporului meu, cum a luat-o el de la mine! Întorcându-se, el ne-a împărţit câmpiile.

5. De aceea tu nu vei avea pe nimeni în adunarea Domnului care să arunce o funie de măsurat prin sorţ.

Mica 2