Marcu 4:9-22 Fidela 2013 (RFB13)

9. Şi le-a spus: Cel ce are urechi de auzit, să audă.

10. Şi când a fost singur, cei ce erau în jurul lui cu cei doisprezece l-au întrebat despre parabolă.

11. Şi le-a spus: Vouă vă este dat să cunoaşteţi misterul împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei de afară, toate acestea sunt făcute în parabole;

12. Ca văzând, ei să vadă şi să nu priceapă; şi auzind, să audă şi să nu înţeleagă; ca nu cumva să se întoarcă şi păcatele lor să le fie iertate.

13. Şi le-a spus: Nu pricepeţi această parabolă? Şi cum veţi cunoaşte toate parabolele?

14. Semănătorul seamănă cuvântul.

15. Şi aceştia sunt cei de lângă drum, unde cuvântul este semănat; dar după ce au auzit, vine îndată Satan şi ia cuvântul ce fusese semănat în inimile lor.

16. Şi la fel, aceştia sunt cei semănaţi pe locul pietros; care, după ce au auzit cuvântul, îl primesc îndată cu veselie;

17. Şi nu au rădăcină în ei înşişi şi ţin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuţie din cauza cuvântului, îndată se poticnesc.

18. Şi aceştia sunt cei semănaţi printre spini, care aud cuvântul,

19. Şi îngrijorările acestei lumi şi înşelătoria bogăţiilor şi poftele altor lucruri, intrând, înăbuşă cuvântul şi cuvântul devine neroditor.

20. Şi aceştia sunt cei semănaţi pe pământ bun, care aud cuvântul şi îl primesc şi aduc rod, unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.

21. Şi le-a spus: Este adusă o candelă ca să fie pusă sub oboroc, sau sub pat? Şi nu ca să fie pusă pe sfeşnic?

22. Fiindcă nu este nimic ascuns care să nu fie arătat; nici nu a fost nimic ţinut în taină, decât ca să fie arătat pe faţă.

Marcu 4