Marcu 2:21-28 Fidela 2013 (RFB13)

21. Şi nimeni nu coase un petic de stofă nouă la o haină veche; altfel, bucata cea nouă care umple, ia din cea veche şi ruptura se face mai rea.

22. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile şi vinul este vărsat şi burdufurile vor fi distruse; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi.

23. Şi s-a întâmplat că mergea în sabat prin lanuri; şi discipolii lui, făcându-şi drum, au început să smulgă spicele.

24. Şi fariseii i-au spus: Iată, de ce fac ei în sabat ce nu este legiuit?

25. Şi el le-a spus: Nu aţi citit niciodată ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei care erau cu el?

26. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar, marele preot şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu este legiuit a le mânca decât preoţilor şi a dat şi celor ce erau cu el?

27. Şi le-a spus: Sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru sabat;

28. De aceea Fiul omului este Domn şi al sabatului.

Marcu 2