Marcu 2:13-25 Fidela 2013 (RFB13)

13. Şi a ieşit din nou lângă mare; şi toată mulţimea venea la el, iar el îi învăţa.

14. Şi pe când trecea pe acolo, l-a văzut pe Levi al lui Alfeu şezând la recepţia vămii şi i-a spus: Urmează-mă. Iar el s-a sculat şi l-a urmat.

15. Şi s-a întâmplat, pe când Isus şedea la masă în casa lui Levi, că mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau şi ei împreună cu Isus şi discipolii lui; fiindcă erau mulţi şi îl urmau.

16. Şi când l-au văzut scribii şi fariseii mâncând cu vameşii şi păcătoşii, le-au spus discipolilor săi: Cum se face că mănâncă şi bea cu vameşii şi păcătoşii?

17. Şi Isus auzind le-a spus: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci bolnavii. Nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.

18. Şi discipolii lui Ioan şi ai fariseilor obişnuiau să postească; şi au venit şi i-au spus: De ce discipolii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, dar discipolii tăi nu postesc?

19. Şi Isus le-a spus: Pot însoţitorii mirelui să postească atât timp cât mirele este cu ei? Cât timp îl au pe mire cu ei, nu pot posti.

20. Dar vor veni zilele când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti în acele zile.

21. Şi nimeni nu coase un petic de stofă nouă la o haină veche; altfel, bucata cea nouă care umple, ia din cea veche şi ruptura se face mai rea.

22. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile şi vinul este vărsat şi burdufurile vor fi distruse; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi.

23. Şi s-a întâmplat că mergea în sabat prin lanuri; şi discipolii lui, făcându-şi drum, au început să smulgă spicele.

24. Şi fariseii i-au spus: Iată, de ce fac ei în sabat ce nu este legiuit?

25. Şi el le-a spus: Nu aţi citit niciodată ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei care erau cu el?

Marcu 2